Iun 26 2009

cand steaua unui geniu se stinge….

 cu siguranta aceasta zi nu va fi uitata prea usor, ba chiar ne va fi reamintita in fiecare an mult timp de acum inainte, dar din pacate nu pentru o intamplare fericita, dincontra. am pierdut un mare artist, un geniu al muzicii si entertainmentului. intamplarea face ca am aflat vestea la minute dupa declaratiile oficiale, dar nu am putut sa cred ca ne-a mai fost rapita o stea intr-o vreme asa intunecata.
 
in martie imi faceam calcule serioase si voiam din tot sufletul sa fiu prezenta la unul din concertele din londra. eram intr-o stare de euforie gandidu-ma ca se intoarce pe scena si ca poate va lansa piese noi.
 
geniile au personalitati de o sensibilitate aparte, ele se consuma in interior, creand astfel opere nemuritoare. modul lor de perceptie al lumii inconjuratoare difera cu mult de cel al omului de rand si o acasa.ro / acasa.ro /acuzatie” title=”acuzatie”>acuzatie ” title=”acuzatie”>acuzatie aruncata pe nedrept provoaca rani imense, pierderea increderii in oameni si in sine. balanta unui geniu isi pastreaza cu greu echilibrul, acesta putand fi zdrobit prea usor.
 
acum ma gandesc, oare manusile purtate de michael de atatea ori nu voiau oare sa transmita un mesaj? semnificatia posibila este "purtati-va cu manusi cu mine". la fel cum seria de leucoplaste putea sugera ranile provocate de rautatile media sau ale publicului.  el a renuntat la copilarie, la o viata normala si si-a dedicat-o muzicii pentru a ne bucura pe noi.
 
De oriunde ai fi, Michael, iti doresc sa gasesti pacea cautata atat de mult timp si iti mltumesc pentru tot ce ne-ai lasat. sunt sigura ca vei veghea asupra lumii si vei incerca sa ajuti.

Iun 2 2009

sper intr-un miracol…

 cu cativa ani in urma am descoperit o definitie a omului ce mi-a ramas in suflet:
omul = fiinta rationala ale carei limite nu se cunosc.
da, cu o moarte suntem datori cu totii, dar cu decizii luate in fractiuni de secunda, omul poate intarzia macar putin intalnirea cu doamna in negru.
astazi as vrea sa cred in miracolul asta, imi indrept gandurile si rugaciunile catre sufletele pasagerilor si echipajului ce se aflau la bordul avionului disparut ieri.
imi doresc din tot sufletul ca macar o parte din acei oameni sa fi scapat cu viata, in orice caz stiu ca Domnul ii vegheaza de undeva.

Noi 28 2008

sinuciderea = egoism

 referitor la insemnarea " abandon " a lui cabral ( cabral .ro), mi-am adus mainte de un vis de acum cativa ani.
 
ca orice adolescent ce trce prin multe schimbari am avut momente in care as fi vrut sa spun stop vietii. azi mi se par motive imbecile, atunci mi se parea de netrecut. asa ca intr-o seara am visat ceva ce m-a maturiat.
 
se facea ca eu murisem , nu stiam de ce sau cel putin nu-mi amintesc acum, cu toate astea inca mai colindam pamantul sub forma de spirit. nu simteam frigul, foamea sau orice alte incercari trupesti. motivul era sa-mi vizitez persoanele dragi. asa i-am vazut pe parintii mei imbratisati, amadoi plangeau, ramasesera singuri. la imaginea aceasta am suferit cumplit, dar cel mai rau a fost pentru ca nu ii puteam atinge, nu puteam vorbi cu ei. nu le puteam spune ca sunt bine, ca ii iubesc, sa nu mai planga; nu puteam sa-i imbratisez.
 
a fost un vis cumplit de dureros, dar care m-a facut sa realizez ce inseamna moartea cu adevarat. nu e ca si cum ai spune: "imi iau jucariile si am plecat", pentru ca odata plecat nu te mai poti intoarce, iar cei de langa tine sufera enorm.
 
de asta consider ca sinuciderea este cel mai egoist act cu putinta.

Noi 18 2008

de unde am plecat si unde am ajuns……

 

 de ce nu dorm unii? nu stiu, stiu de ce nu dorm eu.
acum fro saptamana, cand trebui sa ma bucur si eu ca dorm cu bf-ul, in loc sa-l las sa ma ia in brate si sa ma incalzeasca m-a bufnit plansul. de ce? nu stiu. brusc m-am simtit deprimata . adevarul e ca am avut doua saptamani negre la munca si pe mine m-au marcat.
 
brusc m-am simtit o ratata. atunci cand la 13 ani ajungi sa pleci pe munca ta in tara tuturor posibilitatilor, sa faci parte din cel mai bun cor din lume, ba chiar sa ajungi in fruntea corului, te astepti sa continui pe o panta ascendenta, sa devii celebru, sa continui practic.
 
 eu am ales alta cale, am preferat sa fac munca de birou pentru ca am fost crunt lovita de muzicieni. industria asta e la fel de dura ca armata, trebuie sa fii ori tare in gura, ori cu un tupeu fantastic, ori sa fii curva, ori sa fii atat de bun incat sa nu comenteze nimeni, dar chiar si atunci trebuie sa ai nervi de fier, pentru ca altii cu pile pot fi favorizati….
 
eu am fost incredibil de buna, dar nu era meritul meu, vocea mea este un dar, eu nu am muncit decat sa invat piesele si sa capat tehnica vocala. daca as fi continuat cel mai probabil acum va faceam cu mana de pe o scena minunata, dar si mai probabil as fi plans in fiecare seara in perna si as fi luat calmante cu pumnul. rautatea oamenilor din muzica nu poate fi exprimata, asa cum nu se poate spune nici de tupeul fantastic. o sa spui ca asa e peste tot, ca e firesc in lumea "fiarelor", dar nu e asa. eu nu am mai intalnit de atunci atat de multa rautate decat intr-o agentie de publicitate, iar acolo oamenii nu rezistau mai mult de 6 luni.
 
si cu toate astea nu pot sa nu ma gandesc ca am vizitat lumea, am incantat publicul, i-am impresionat pana la lacrimi cu vocea mea (printre ale celorlalti), cu  versurile si armoniile calde ale cantecelor romanesti. acum sunt doar inca un om in multime, ma duc la facultate, lucrez, imi platesc rata la banca si benzina pentru masina. daca as fi fost un copil obisnuit, probabil as fi fost mandra de realizarile mele de pana acum. totusi, la 20 de ani invat la una din cele mai bune facultati din tara, am un post bine platit, intr-o companie grozava (multumesc frumos anca ) si am reusit sa-mi cumpar prima masinutza din proprii banuti.
 
poate am sa deschid si eu ochii intr-o zi si am sa-mi dau seama ca am fost binecuvantata mereu.

Sep 12 2008

un vis…o dorinta…

 saptamana trecuta am fost socata la vederea a ce a ramas din biblioteca nationala , sau mai bine zis cladirea ce trebuia sa devina. era atat de frumoasa, impunatoare, si totusi atat de trista, lasata in paragina in centrul orasului. probabil o sa ajunga si asta ca si casa radio , un mall, un hotel, ceva din care sa scoatem bani.
 
atunci mi-am propus sa muncesc astfel incat sa ajung sa am o putere financiara atat de mare incat sa construiesc o universitate in afara orasului, care sa aiba un campus decent si o multime de biblioteci, printre care cel putin una care sa se bata cu cele din Ivy League. O universitate care in timp sa formeze un mic orasel de studenti. mi s-a parut o idee geniala atunci si chiar mi-as dori s-o pun in aplicare.
 
duminica seara am iesit in oras, la o mica plimbare. am oprit la un stop la rosetti cand am zarit o femeie care dormea pe pervazul unei vitrine. m-a impresionat atat e tare ca din fericirea pe care o aveam cu cateva clipe inainte ma abtineam sa nu izbucnesc in plans. mai aveam 10 lei in buzunar si voiam sa cobor din masina sa i-i dau. pana sa ma hotarasc s-a facut verde si a. a pornit mai departe. nu stiu daca m-a vazut, daca a surprins momentul. probabil ca nu, era atent la trafic.
 
atunci mi-am jurat ca voi face tot posibilul ca intr-o zi sa organizez intai de toate un adapost pentru oameni nevoiasi, care sa-i ajute sa se reintegreze in lumea civilizata. de data asta bine organizat (chit ca e nevoie sa fiu acolo tot timpul). cu reguli ce trebuie urmate, cu profesori si asa mai departe.
 
acesta este visul meu. al tau care e?

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X