Oct 13 2009

Rezumat

 

 bine v-am regasit. nu mi-a placut concediul fortat de care am avut parte asa ca ma gandesc serios sa mut libraria in alta parte.
 
am avut o perioada tare interesanta si incarcata in ultima luna si jumatate. luna septembrie a fost strans legata de colaborarea cu British Council de unde si multa munca, dar si multe satisfactii. Am avut onoarea sa o intalnesc pe Venera Arapu, o femeie de o frumusete si eleganta fermecatoare, inca am fluturi in stomac cand imi aduc aminte de conversatiile avute cu diplomati si profesori intelepti si nu doar in romana si engleza, a trebuit sa scot vechiul si prafuitul arsenal de franceza, spaniola si daca nici astea nu mergeau atunci foaia si creionul precum si semnele serveau ca mijloc de comunicare .
 
am montat 80% din mobila finala in camerele mele si in fiecare dimineata ma trezesc zambind. arata atat de frumos, mi-era dor de mine, de amprenta personala asupra locului in care traiesc. Trofee , ingerasi , carti de suflet mi-au populat biblioteca din noua sufragerie si de atata bucurie la regasirea lor simt ca zbor.
 
Asta este pe scurt, dar sa nu uitam de cartea scrisa de Doamna Eugenia Vacarescu despre Corul de Copii Radio, pe care va invit sa o cumparati de la Casieria Radiodifuziunii.
 
Ehe, cam atat pentru moment, voi reveni cat de curand si cu alte povesti, dar acum am niste trebutza.

Sep 22 2009

pe scurt….

 teste teste schimbari modificari emotii stress speranta viitor colegi bucurie ambitie nerabdare
 
astea sunt cuvintele care imi descriu starea din ultimele zile. sper sa revin curand cu vesti bune

Sep 8 2009

solutia, poate mai buna decat speram :)

 de ceva timp ma framanta integrarea tiganilor in societate . da, folosesc sintagma tigan pentru ca mi se pare corecta si nediscrminatorie spre deosebire de rromi. ma rog, nu vreau sa o iau de la capat cu discutia asta.
acum ceva timp am avut o idee, stiam ca are o crapatura si ca nu merge, mi se parea un pic extremista, dar stiam ca are un sambure bun si trebuie sa-l dezvolt.
initial visam la construirea unei scoli imense cu internat pentru copiii tigani, in special din familiile defavorizate. aici aveau sa primeasca un patut cald, mancare gatita de 3 ori pe zi si profesori calzi care sa le insufle incredere in ei si dorinta de a ajunge cat mai sus. problema e ca aceasta solutie era prea naiva si cel mai important, nu solutiona problema, adica integrarea, ci o facea si mai neagra tocmai prin separarea lor. aici era buba, cum vrei sa ii sprijini sa le spui ca-i vrei in jurul tau daca-i izolezi?
 
azi mi-a venit o idee geniala: nu stiu cum, dar vreau (asa se intampla mereu, vreau lucruri mari si uit sa ma gandesc la resurse) sa infiintez sau sa ajut la infiintarea unui centru cu internat care sa functioneze ca scoala si liceu, pentru familiile numeroase si venit mic, practic pentru toate familiile care nu au posibilitati financiare indeajuns de mari incat sa-si creasca puiutul de om astfel incat acesta sa beneficieze de o educatie buna si sa aiba sansa de a ajunge cineva "mare" daca-si doreste asta.
 
sunt de parere ca la ora actuala romanii nu ii urasc pe tigani si nu ii discrimineaza asa cum prost s-a format imaginea in tarile straine, ci mai degraba romanii urasc obiceiurile nesanatoase pe care nu numai tiganii le au ci si romani. toate astea au la baza lipsa unei educatii asa cum se cuvine pentru ca sunt indrumati gresit de parinti care la randul lor au fost indrumati gresit si e mai usor sa se gandeasca la prezent decat la viitor. de multe ori se nasca in familii alaturi de alti cativa frati, e nu au ce sa le puna pe masa, in afara de o bucata de paine si niste apa. mancarea gatita, calda, apare doar in vise sau in reclame. si acum fii sincer cu tine insuti, daca tie ti-ar dansa matele de foame ai zabovi desupra cartii de literatura sau ai cauta din priviri ceva cu care sa le potolesti? si daca ai inteleg sa statura micuta si agilitatea te pot ajuta sa faci rost de ceva care sa-ti cumpere putin timp de liniste in razboiul cu foamea, ce ai face? te-ai gandi la cum vei arata cu diploma in mana peste 12 ani sau cum se simte un stomac plin? si peste 12 ani cand vei avea diploma in mana, daca, si cel mai probabil vei fi imbracat cu haine decolorate si vechi, cum vei fi angajat de o firma serioasa care sa te rasplateasca dupa atatea ore petrecute la birou? si cum poti ajunge in elita doar invatand, in conditiile actuale? scoala romaneasca este una foarte serioasa, pe care o admir, dar in urma numeroaselor experimente catastrofale din utlimii ani cred ca s-a degradat cumplit. salariul rusinos de mic nu atrage oameni de valoare care sa se dedice acestui segrement asa cum ar trebui, mi se pare normal. dupa ce ai studiat atatia ani, esti calificat, sa castigi la fel de mult ca o casiera sau o vanzatoare, ce poate foarte bine sa nu fi terminat nici macar 8 clase. cum poti sa ceri tu unui om care nu-si permite sa-si plateasca toate utilitatile lunare si sa-si cumpere si mancare (nu mai pomenesc de haine, incaltaminte , iesit in oras, ca asta e lux) dintr-un salariu mizerabil, sa-si dea si sufletul invatand serii nesfarsite de elevi in tot atat de nesfarsite programe? un copil cu mijloace financiare modeste trebuie sa aiba noroc sa poata ajunge student bugetar, doar cu materia predata la scoala, fara vreun ajutor in particular. dar deja deviez de la subiect.
idea ar fi sa aleg pe spranceana oameni foarte capabili, calificati si pasionati, pentru a pregati noua generatie, viitorul tarii noastre si astfel am rezolva mai multe probleme:
1. problema integrarii minoritatii majoritare (stiu, suna ciudat)
2. acordarea copiilor defavorizati de a avea parte de o educatie demna
3. o viziune mai optimista asupra viitorului tarii noastre
 
 
suna naiv si departe de a fi realizbil, dar am o viata intreaga pentru a-l aduce la realitate

Sep 3 2009

hihi…cine ar fi crezut :D

azi pe cand asteptam dupa masinutza la service m-am intalnit intamplator cu tipul perfect . stii tu, genul ala de tip cu zambet fermecator, inalt, haios si al naibii de dragutz? pe scurt: cea mai mare ispita posibila pentru o tipa, mai ales cand tipul da semne ca te place si incepe sa-si exercite farmecele.
ai bine, in orice alta situatie m-as fi lasat dusa de val cu tot cu fluturi in stomac , dar desi m-am simtit magulita mi-am dat seama ca nici macar tipul perfect nu ma ispiteste pentru ca adevaratul tip perfect este deja la bratul meu de ceva timp. abia azi am realizat cat de norocoasa sunt si cat de mult imi iubesc perechea!
 
tu ce ai fi facut daca erai abordat(a) de brad pitt / angelina , in varianta mioritica?

Aug 31 2009

calatorie catre cele mai intime trairi…..

 ma gandeam sa va povestesc despre ceva frumos, mai ales ca azi eluni, inceput de saptamana si e nevoie.
la inceputul anului am avut parte de o dezamagire in care cu siguranta am avut si eu o vina, dar desi sunt genul e om care iarta repede de data asta sentimentele erau asa puternice incat mi-era greu sa trec mai departe. practic a fost o rascruce de drumuri, aveam de ales si pe moment am decis ca cel mai bine e sa inchid o usa si sa deschid o alta chiar daca sacrificiile erau destul de mari si dureroase. au trecut 5 luni in care am incercat in toate felurile sa finalizez decizia, la inceput durerea era asa mare incat parca imi intuneca si judecata, gandeam urat si vedea doar greseli pentru ca ma durea, dar speram ca daca tac si indur timpul o sa aline totul sigur va rasari soarele.
aproape imi pierdusem speranta, niciodata nu a trecut asa mult timp pana sa ma impac cu mine, pana sa pot sa iert si sa trec mai departe. am facut pasi mari in avans, schimbarea s-a produs fizic si psihic, zambetul mi-a devenit mai dulce, doar o singura urma de amaraciune mai aveam ascunsa in suflet.
in timpul excursiei la munte am descoperit intamplator o bijuterie de biserica fortificata , initial am nimerit intrarea gresita, cea veche, care era blocata, dar simteam o chemare asa de puternica de parca in biserica respectiva era un magnet urias si eu eram o bucata de metal. in cele din urma am gasit intrarea noua si am patruns in sanctuarul stravechi ce odihnea oseminte de eroi, bravi romani, in zidurile fortificate erau pastrate inca marturii ale imperiului roman. biserica s-a deschis ca printr-o minune, desi era un satuc izolat, linistit, s-a nimerit chiar atunci un grup organizat care a stiut unde trebuie e parohia pentru a vizita locul. am intrat in mica si frumoasa biserica. peretii erau albi, simpli, acompaniati de mobilierul secular vopsit acum in albastru deschis. o orga batrana se inalta in spate, lucea de bucuria vizitatorilor si parca imi venea sa o imbratisez. nu era prezenta nici o icoana, nici o pictura, nici o cruce sau statuie, doar o carte de rugaciuni pe altar si o nesfarsita broderie fara de varsta. totul era atat de rustic si parca respira istoria seculara a locului, in ele erau imprimate navalirile tatarilor, nunti, botezuri si alte evenimente importante in viata noastra si cine stie, poate si ale unor persoane ce au scris istorie. cu fiecare particica dezvaluita ma simteam ca un arheolog ce a descoperit cel mai mare mormant egiptean, cu toate bogatiile acestuia, dar mai presus de toate ma simteam umila si fascinata de frumusetea si piosenia locului. abia la iesire am zarit scris anul in care a fost ridicata: 1261, era mai batrana decat ma asteptam si inca mai gazduia slujbe in fiecare duminica, inca mai oferea adapost celor ce aveau nevoie si inca chema pe cei ce aveau nevoie de un sprjin moral, de o picatura de sfintenie. era o adevarata Casa a Domnului! cand am iesit din curtea bisericii fortificate din valeni am inceput sa plang, coplesita de revolutia sufleteasca avuta in timpul vizitei. era ceva mai presus de cuvinte, ca si cum cineva m-a luat si m-a curatat de toate grijile, necazurile, supararile. nu m-am spovedit niciodata, in parte pentru ca nu am fost in stare sa tin un post ca lumea, ca n-am avut timp sa ajung la biserica cand trebuia, dar sipentru ca nu aveam incredere in chemarea preotilor ce trebuiau sa-mi asculte pacatele. sunt si eu o pacatoasa ca toti ceilalti, dar atunci cand m-am asezat pe banca aceea parca eram un nou nascut, nu era decat bucurie in sufletul meu, totul se rezolvase de la sine. pentru a testa m-am intrebat ce sa fac pentru a solutiona situatia care nu-mi dadea pace de atata timp, m-am intrebat daca am iertat in cele in urma…raspunsul a fost clar, parca cineva intelept m-ar fi sfatuit cum sa pasesc pentru a alege drumul cel mai bun…apoi mi-am adus aminte de toate clipele frumoase, de toate experientele, aventurile si momentele cand radeam de ma durea burta, de tot ce am invatat si cat de frumos a fost. atunci am stiut care e raspunsul..
 
mulumesc pentru tot, ma bucur ca am avut ocazia sa traim toate clipele, ma bucur de toate nebuniile facute. imi pare rau ca a durat asa mult pana sa o spun, dar cu cat tii mai mult la cineva cu atat e mai greu sa-l tratezi ca pe orice alt om. e ca in cazul parintilor: ii iubesti enorm si ii cocoti pe un piedestal urias, ca pe niste zei, iar atunci cand gresesc te doare asa de tare ca in iubirea ta nebuna simteai ca ei sunt perfecti si nu au voie sa greseasca, de asta iti e mai greu sa ierti sau sa uiti de suparare, tocmai ca-i iubesti prea mult. cand tii asa mult la cineva si exigentele sunt direct proportionale. 

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X