Aug 31 2009

calatorie catre cele mai intime trairi…..

 ma gandeam sa va povestesc despre ceva frumos, mai ales ca azi eluni, inceput de saptamana si e nevoie.
la inceputul anului am avut parte de o dezamagire in care cu siguranta am avut si eu o vina, dar desi sunt genul e om care iarta repede de data asta sentimentele erau asa puternice incat mi-era greu sa trec mai departe. practic a fost o rascruce de drumuri, aveam de ales si pe moment am decis ca cel mai bine e sa inchid o usa si sa deschid o alta chiar daca sacrificiile erau destul de mari si dureroase. au trecut 5 luni in care am incercat in toate felurile sa finalizez decizia, la inceput durerea era asa mare incat parca imi intuneca si judecata, gandeam urat si vedea doar greseli pentru ca ma durea, dar speram ca daca tac si indur timpul o sa aline totul sigur va rasari soarele.
aproape imi pierdusem speranta, niciodata nu a trecut asa mult timp pana sa ma impac cu mine, pana sa pot sa iert si sa trec mai departe. am facut pasi mari in avans, schimbarea s-a produs fizic si psihic, zambetul mi-a devenit mai dulce, doar o singura urma de amaraciune mai aveam ascunsa in suflet.
in timpul excursiei la munte am descoperit intamplator o bijuterie de biserica fortificata , initial am nimerit intrarea gresita, cea veche, care era blocata, dar simteam o chemare asa de puternica de parca in biserica respectiva era un magnet urias si eu eram o bucata de metal. in cele din urma am gasit intrarea noua si am patruns in sanctuarul stravechi ce odihnea oseminte de eroi, bravi romani, in zidurile fortificate erau pastrate inca marturii ale imperiului roman. biserica s-a deschis ca printr-o minune, desi era un satuc izolat, linistit, s-a nimerit chiar atunci un grup organizat care a stiut unde trebuie e parohia pentru a vizita locul. am intrat in mica si frumoasa biserica. peretii erau albi, simpli, acompaniati de mobilierul secular vopsit acum in albastru deschis. o orga batrana se inalta in spate, lucea de bucuria vizitatorilor si parca imi venea sa o imbratisez. nu era prezenta nici o icoana, nici o pictura, nici o cruce sau statuie, doar o carte de rugaciuni pe altar si o nesfarsita broderie fara de varsta. totul era atat de rustic si parca respira istoria seculara a locului, in ele erau imprimate navalirile tatarilor, nunti, botezuri si alte evenimente importante in viata noastra si cine stie, poate si ale unor persoane ce au scris istorie. cu fiecare particica dezvaluita ma simteam ca un arheolog ce a descoperit cel mai mare mormant egiptean, cu toate bogatiile acestuia, dar mai presus de toate ma simteam umila si fascinata de frumusetea si piosenia locului. abia la iesire am zarit scris anul in care a fost ridicata: 1261, era mai batrana decat ma asteptam si inca mai gazduia slujbe in fiecare duminica, inca mai oferea adapost celor ce aveau nevoie si inca chema pe cei ce aveau nevoie de un sprjin moral, de o picatura de sfintenie. era o adevarata Casa a Domnului! cand am iesit din curtea bisericii fortificate din valeni am inceput sa plang, coplesita de revolutia sufleteasca avuta in timpul vizitei. era ceva mai presus de cuvinte, ca si cum cineva m-a luat si m-a curatat de toate grijile, necazurile, supararile. nu m-am spovedit niciodata, in parte pentru ca nu am fost in stare sa tin un post ca lumea, ca n-am avut timp sa ajung la biserica cand trebuia, dar sipentru ca nu aveam incredere in chemarea preotilor ce trebuiau sa-mi asculte pacatele. sunt si eu o pacatoasa ca toti ceilalti, dar atunci cand m-am asezat pe banca aceea parca eram un nou nascut, nu era decat bucurie in sufletul meu, totul se rezolvase de la sine. pentru a testa m-am intrebat ce sa fac pentru a solutiona situatia care nu-mi dadea pace de atata timp, m-am intrebat daca am iertat in cele in urma…raspunsul a fost clar, parca cineva intelept m-ar fi sfatuit cum sa pasesc pentru a alege drumul cel mai bun…apoi mi-am adus aminte de toate clipele frumoase, de toate experientele, aventurile si momentele cand radeam de ma durea burta, de tot ce am invatat si cat de frumos a fost. atunci am stiut care e raspunsul..
 
mulumesc pentru tot, ma bucur ca am avut ocazia sa traim toate clipele, ma bucur de toate nebuniile facute. imi pare rau ca a durat asa mult pana sa o spun, dar cu cat tii mai mult la cineva cu atat e mai greu sa-l tratezi ca pe orice alt om. e ca in cazul parintilor: ii iubesti enorm si ii cocoti pe un piedestal urias, ca pe niste zei, iar atunci cand gresesc te doare asa de tare ca in iubirea ta nebuna simteai ca ei sunt perfecti si nu au voie sa greseasca, de asta iti e mai greu sa ierti sau sa uiti de suparare, tocmai ca-i iubesti prea mult. cand tii asa mult la cineva si exigentele sunt direct proportionale. 

Iul 24 2009

transalpina – un loc binecuvantat

 
 
ei, iata unde am fost eu weekendul trecut. mintea si sufletul inca imi sunt bantuite de spectacolul salbatic al naturii.
 
a fost ca o palma primita pentru ca mereu aveam senzatia ca desi tara asta e minunata, parca in occident e mai frumos ca sunt si administrate corespunzator…..acum imi dau seama ca adevarata frumusete, aia care te lasa fara suflare este cea salbatica, unde omul nu a patruns sau nu a avut cum sa schimbe…
 
ehhh, de fiecare data cand revad pozele un fior rece ma cuprinde intrebandu-ma ce se va alege de locul ala dupa ce va fi asfaltat si accesibil picnicarilor…da, aia care considera ca iarba e cosul lor de gunoi, care isi muta burta de bere in dacia 1310 pana la un petic de iarba si in loc sa se bucure de natura polueaza cu manelele schelalaitoare, ca apoi sa pateze intinderea verde cu un gratar plin cu grasime de porc….ma intristez cumplit cand ma gandesc ca si locul asta atat de frumos si de curat va fi patat de microbii societatii.

Iul 3 2009

artistul MJ, atat!

 mai gata, pe bune nu mai pot. de o saptamana de cand s-a stins M.J. sunt intr-o stare psihica groaznica.
dupa ce sambata si duminica au fost ca un pansament pe suflet ascultand piesele copilariei mele pe diferite posturi muzicale, de luni parca au innebunit cu totii si odata cu ei si eu. nu vreau sa mai aflu detalii despre viata personala a artistului Michael Jackson! gata, e de ajuns!
ce a facut si cum a trait a fost treaba lui si a celor de langa el, nu a mea, a ta sau a ziaristilor. pe mine ma intereseaza, in schimb, ceea ce a facut el ca artist, pentru ca pentru noi a fost artistul Michael Jackson si doar pentru prieteni si familie Michael.
iubesc artistul Michael Jackson pentru muzica, dansul, spectacolul si mesajele puternice pe care le-a transmis de-a lungul timpului.
ma bucur ca am avut sansa sa fiu contemporana cu o asemenea personalitate si imi pare rau ca nu l-am putut vedea in concert (l-am vazut in ’96, dar eram prea copil sa constientizez). imi pare rau ca 3 copii minunati au ramas fara un tata iubitor, iar noi fara un artist de o valoare incomensurabila.
tabloul marilor artisti este format acum doar din ingeri: elvis, beatles (cu exceptia lui mccartney ), freddy mercury si M.J. desigur, sunt multi cei care completeaza acest tablou, unii trecuti in nefiinta, altii care inca ne mai bucura, dar ce este minunat este ca el este nesfarsit. avem certitudinea ca se vor mai naste stele care sa ne bucure si sa ne mangaie auzul si sufletul.
 
ps: acum poate o sa para putin deplasat, dar vineri noapte, dupa ce m-am rugat printre altele si pentru odihna marelui artist, am simtit o prezenta imateriala. poate ca adormisem deja si a fost doar un vis, sau poate chiar a fost ceva, cert e ca m-am simtit impacata si am avut senzatia ca si el era fericit acum. stiu ca va veghea, in special asupra copiilor lui si a celor pe care i-a iubit mult.
ps 2: cred ca pasiunea mea pentru muzica a inceput cu piesele lui si ale lui elvis :) . va multumesc pentru mostenirea grandioasa pe care ne-ati lasat-o.

Iun 10 2009

skittles si brive…..

 ieri am gasit in carrefour vitantis bomboanele preferate: skittles. ani de zile le-am cautat in magazinele noastre fara succes, dupa ce mi-au marcat copilria.
 
am desfacut cutiuta rosie si o pastiluta mov mi-a alunecat pe limba. am inchis ochii si m-am abandonat senzatiilor. apoi am pierdut contactul cu realitatea, eram din nou la patinoarul de la Brive si ascultam emotionata concertul colegilor de festival. cand am deschis ochii eram asa emotionata ca mi-au dat lacrimile, singurul loc unde mai gaseam bombonelele preferate era in strainatate. imi facusem un adevarat ritual pentru concertele din fiecare seara de la patinoar : cumparam de la automat o punguta de skittles si ma bucuram de gustul ei si de caldura muzicii ce-mi facea sufletul sa danseze. preferatele mele erau cele de struguri.
 
mi-e dor de festivalul de la brive cu toate senzatiile aduse. in fiecare vara in luna august ma trezesc visand ca merg din nou acolo sau retraiesc clipele gandindu-ma ca in acel timp se desfasoara. imi lipseste atat de mult ca in perioada festivalului nu mai sunt eu, ochii lasa sa se vada un inima pustie, melancolica. ciudat cum o bombonica mica poate avea un efect asa puternic in plan emotional.
 
nu voi uita niciodata verile petrecute la brive…….

Mar 11 2009

tigan sau rrom, aceasta este intrebarea….

 

 pentru inceput va rog sa cititi urmatorul articol: http://buburuza.net/2009/02/rusine-pentru-mass-media-manelizata-din-romania/ .

 
este o problema deja. inteleg ca poate avem o parte din vina prin faptul ca i-am marginaliat atat de mult timp. cineva imi spunea ca pe vremea "impuscatului" nu indrazneau sa scoata capul din pamant pentru ca erau pedepsiti imediat, dar asta nu e o solutie pentru ce se intampla la ora actuala. e adevarat ca sunt tigani (urasc cuvantul rrom, mi se pare o jignire sa-i numim asa), au o cultura i o traditie, dar au si niste obiceiuri care nu ne fac cinste.
 
cu totii arunca cu pietre in tigani pentru ca fac si dreg, dar noi nu facem nimic sa schimbam asta. desigur pretentii exista, dar actiuni ioc.
 
propunerea mea: intamplator as putea face o comparatie cu afro-americanii, diferenta consta in faptul ca afro-americanii au fost dusi cu forta din africa, tiganii nostri in schimb a fost un popor migrator care s-a stabilit si in romania, apoi nobilimea i-a transformat in scalvi. cu toate astea in ambele cazuri , odata cu eliberarea au aparut si problemele. ce am invatat eu de la poporul de peste ocean, singurul mod in care poti invinge aceasta problema este educarea. astfel, copiii tigani ar trebui incurajati sa mearga la scoala, ajutati, de asemenea cadrele din invatamant ar trebui instruite sa nu faca diferenta intre romani si tigani, ba chiar sa sprijine copiii tigani in procesul de invatare .
 
ichei prin faptul ca mi-as dori ca peste 20 ani sa traiesc visul american, adica poporul sa treaca peste bariera rasiala si sa aleaga la putere un presedinte tigan. asta are doua taisuri, incurajarea tiganilor sa invete si acceptarea romanilor ca tiganii pot fi oameni de incredere.

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X