viata la extreme

 sunt constienta ca traiesc intr-o lume complexa si tocmai asta ma fascineaza si uneori ma ajuta sa lupt pentru a trai mai departe,dar nu credeam ca o zi poate fi atat de neobisnuita.cu o dimineata aparent banala a devenit cea mai mizerabila zi,iar in acelasi timp cea mai grozava.o furtuna de trairi interioare m-a consumat ieri incepand cu frumoasa discutie cu tatal meu in urma careia am decis sa renunt la evenimentul pe care-l visam deja de mult timp,apoi cand mi-am vazut primul salariu oficial in mana m-am razgandit, bineinteles ca ziua a fost ca un vartej in continuare:sedinte,facturi si alte cacaturi,de am ajuns sa manac si la 4 si atunci 3 crochete (da mah,d’aia sunt eu asa gazeluta :P )la ora 6 30 am decis sa plec spre eveniment (care incepea la 7),cand am ajuns pe strada mi-am dat seama ca am uitat ceva pe birou,da-i si intoarce-te, blondo.nush cum se face ca atunci ma suna si seful,ca sa vezi,oare ma da afara?probabil o cearta tampita?neah…mai mult de munca.de la cer la pamant intr-o secunda,mi-am stapanit lacrimile,nervii si am inceput sa traduc,dar totul s-a terminat pe 8.ca drept rasplata a ride home,sau in romana ca sa ajung si eu pe ultima limita. tremuram toata,inima mai sa-mi iasa din piept.am pasit timid pe piatra cubica din curtea cafenelei simtind ca nu am ce cauta acolo,oameni importanti,puteam respira cultura,inteligenta si intelepciunea din jurul lor.aproape m-am pierdut in acea mare de oameni mari,eu eram doar un copil cu un vis."deci asa arata in realitate" mi-am spus eu in gand.era ca si cum ai putea atinge un vis si te poate imbratisa si el.mare dezamagire am simtit cand am aflat ca evenimentul se terminase,dar o umbra de speranta mi-a incoltit pe chip cand am aflat ca gazda era inca acolo,asa ca m-am indreptat cu pasi repezi si cuminte m-am asezat la coada.inca nu o puteam vedea,dar un patofior elegant si fin,rosu se legana alene sub masa.era primul contact vizual cu ea,dupa ce imi populase divesrsele scenarii in care o intalneam pe ea si pe altii,colegi de-ai ei.am ajuns in fata ei,la inceput un mic soc,asa se intampla cand iti construiesti minte un chip apoi il vezi pe cel real. "ce blanda esti…iti plac copiii,nu-i asa?" am reusit eu sa ingaim (inteligenta mai sunt,stangu-n dreptu’),"da,asa e,imi plac"…am plecat de acolo,cu coada  intre picioare,dar cu cea mai mare bucurie posibila dupa o zi atat de mizerabila,cand am ajuns din nou la romana am vazut o florarie si mi-am adus aminte de dorinta mea de a-i cumapra flori mamei la fiecare salariu.desi nu-mi plac trandafirii in general,aici m-au fermecat o combinatie de alb si roz,aveam sezatia ca nu sunt adevarati,parca de catifea…cred ca si mama avea nevoie de ceva sa-i lumineze ziua,ca tare s-a bucurat si in locul urmei de tristete de pe chip a aparut o lumina calda de fericire.
 nu cred ca as mai vrea sa mai traiesc ziua de ieri,a fost f obositoare,la extreme…

Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X