Iun 22 2009

portret

 azi ma simt ca un portretist. trag o linie si puf apar faptele din ultimii 2 ani si jumatate. iti multumesc tie, cel care mi-ai fost aproape in calatoria asta ce seamana mai degraba cu un montagne rousse si chiar daca nu a fost mereu peste curcubeu.
 
trag linie si incep sa colorez:
 
alb - pentru masinuta pe care ai cumparat-o acum aproape 2 ani si pentru care ai muncit din greu si inca mai muncesti
 
verde - pentru toate peisajele pe care le-am vazut impreuna in tot acest timp, la inceput cu trenul, acum alaturi de calutul alb din poveste
 
crem - pentru casuta pe care mai ai putin si o termini, alaturi de parintii tai. ati muncit mai cu spor decat furnicile sau albinele, dar rezultatul este uimitor, este acasa.
 
portocaliu - pentru firma pe care ai construit-o de la zero, pentru tot ce ai realizat si toata munca depusa pentru ca nu oricine poate reusit ce ai facut tu acolo. de asemenea pentru actualul loc de munca ce a devenit o a doua familie si unde ai gasit de facut ceea ce-ti doreai de mult.
 
albastru aprins - pentru toate realizarile profesionale, caci sunt asa multe ca nu as avea loc pe tot blogul sa le scriu.
 
rosu – pentru iubirea ce ti-o port. mi-ai castigat increderea si mi-ai devenit confesor, esti omul care ma sprijina in incercarile prin care trec si ma ajuta oricand fara sa aiba un interes, omul care ma tempereaza si ma incurajeaza, esti echilibrul meu.
 
fondul este galben -  pentru ca trebuie sa ne concentram sa ducem la capat tot ce ne-am propus, si pentru ca esti o culoare optimista. ea ne va zambi de pe cer dupa furtuni in care am crezut ca ni s-au inecat corabiile.
 
 
multumesc pentru atatea culori in care mi-ai desenat viata, aproape am facut un curcubeu si au trecut abia 2 ani .
 
te iubesc!
 
 

Iun 22 2009

schimbari…

 din cate se pare, anul acesta este pentru mine un an al schimbarilor, daca sunt bune sau rele, doar timpul va decide.
in primul trimestru am avut in cele din urma curajul de a incheia o relatie care era de mult pe butuci. acum as putea sa o descriu ca pe o dependenta , pentru ca eram dependenta de persoana aceea, ma ajuta sa-mi pastrez echilibrul interior, sau asa credeam eu, de fapt talerele balantei aleia aveau mai putin echilibru decat un orb ce merge pe o sfoara atarnata la etajul 5. odata ce am spus "stop" a inceput sevrajul. a durat mult si a fost dureros, stiam ca e spre binele meu dar ma ardea pe dinautru dorinta de  o contacta.
echilibrul a venit de la sine, parca ma asteptase ceva timp, si acum imi explica putin cate putin, ca un adevarat profesor, ce trebuie sa fac pe mai departe pentru a ajunge pe linia de plutire. feminitatea, increderea in mine, maturizarea psihica si-au facut aparitia pe nesimtite, si m-au completat.
inca sunt ratusca cea urata si probabil voi fi mereu, dar am incredere in mine si stiu ca desi nu am frumusetea rapitoare a unei lebede , am o vointa de fier, iar sarmana minte trebuie sa se conformeze, asa ca de obicei reusesc ce imi propun. doar ca reusita se obtine cu mult mult mult efort, pasiune, speranta si un pic de noroc dat de Cel de Sus.
azi, cand vad bucuria din ochii parintlor mei, mandria (in sensul cat se poate de pozitiv) din ochii prietenului meu, uimirea din cei ai colegilor ma bucur de rodele culese in urma unei munci grele, care e abia la inceput, dar care se anunta promitatoare.

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X