Mai 28 2009

Drumul Regelui

 Transalpina acesta e cuvantul ce nu ma mai lasa sa ma odihnesc de cateva zile. Cineva l-a mentionat in treacat, spunand ca ar vrea sa stie mai multe despre acest drum legendar. Cand in cele din urma am gasit ragazul pentru a cauta mai multe informatii am gasit multe articole in presa scrisa din care as vrea sa-l mentionez pe urmatorul:
 
"O data ce ai trecut de zona locuita, drumul intra prin padurea seculara, la inceput de foioase, care o data cu cresterea altitudinii se transforma intr-una de brazi semeti. Printre acestia, prima surpriza este Masa Uriasilor, o roca ce sta atarnata parca de cer, unde povestea spune ca se strang uriasii la sfat. De altfel, locul este descris cu maiestrie de catre poetul Lucian Blaga in "Hronicul si cantecul varstelor". Despre acest loc circula si o legenda ce face referire la o uriasa care vazand cativa localnici care-si arau ogorul i-a luat pe sus si i-a varat in sort, ducandu-i la Masa Uriasilor, care la ceasul acela mancau. "Ia uite ce fac oamenii astia mici, ne strica pamantul!" – a spus uriasa, dar uriasii nici nu au bagat-o in seama, continuandu-si cina, la celebra Masa a Uriasilor, considerandu-i pe "vinovati" mult prea neinsemnati pentru a fi bagati in seama."
 
Articolul a fost publicat in Romania Libera pe 1 august 2006 si a fost scris de catre Carmen Andrei (http://www.romanialibera.ro/a1623/sens-interzis-pe-drumul-regelui.html).
 
Din putinele cercetari intreprinse pana acum mi-am dat seama ca acest drum este o bijuterie montata in istorie. Romanii au fost primii care au batatorit acest traseu in incercarea de a cuceri Sarmizegetusa , acesta a fost adus la rangul de drum abia in timpul lui Carol al II-lea, primind si denumirea de drum al regelui. A fost reabilitat de germani dupa cel de-al doilea razboi mondial, dar de atunci a cazut in paragina . Astazi doar 25% mai este asfalt, restul o amestecatura de bolovani, pietris si pamant, asa ca pentru a avea sorti de izbanda in calatorie trebuie sa te "inarmezi" cu o masina cu garda la sol ridicata, o bicicleta de munte sau o motocicleta. Vremea este capricioasa, dar cand peisaje mirifice se impletesc cu legende si figuri de basm si bucati impresionante de istorie pare o binecuvantare faptul ca poti vedea si trai asa o experienta.
Mi-as dori ca Drumul Regelui (sau DN67C) sa fie refacut pentru a facilita vizitarea zonei si cati mai multi oameni sa poate fi martori la ceva asa frumos si unic.

Mai 27 2009

reflectare asupra sisteului educational romanesc

 ma infior cand constientizez criza sistemului educativ din ziua de azi, pentru ca se va reflecta in romania de maine. spun sistem pentru ca vorbesc de un mecanism complex, incepand de acasa, unde primesti notiunile primare ale educatiei, si pana la scoala, liceu si facultate.
 
la noi educatia de acasa se face in doua feluri: 1. ori tipi si plesnesti copilul cand a facut ceva gresit, iar cel mic se uita cu ochi inlacrimati, parca intreband "de ce", dar nu va primi nici o explicatie, 2. ori tii copilul in puf, ii dai tot ce vrea, fara sa te impui in vreun fel, si te intrebi de ce mai tarziu ti se urca in cap si te pune la respect.
 
apoi, in scoala, problema se complica. salariile sunt parca din ce in ce mai mici, asa ca nu te astepta ca un om ce a studiat toata viata academica sa aleaga aceasta profesie in detrimentul unui job ce ofera un salariu de 3000 de lei, asa ca invatamantul este populat de cadre didactice tinere ce nu au mereu rabdarea, diplomatia, inteleciunea necesare pentru un asemenea post, si cadre didactice in varsta, toba de carte, ce pot sculpta ca un adevarat artist in caracterul si baza de cunostinte a elevilor, adaugand acolo unde e nevoie, slefuind unde e mai taios :) . printre ei se mai gasesc ratacite cateva cadre didactice competente, talentate cu posibilitatea de schimba in bine, daca sunt tineri nu vor rezista prea mult, daca sunt in varsta vor capata functii administrative si vor renunta la predat.
 
liceul e momentul de cumpana in viata elevului: poate alege o institutie cu renume, ce-i va deschide drumul spre viitorul visat, sau poate alege o institutie mediocra unde orele de curs pot fi confundate cu sedinte foto, call centre sau timp liber. cei care aleg varianta a doua au doua optiuni: sus sau jos, dar de cele mai multe ori drumul este in jos. ei sunt clasa medie de maine si din pacate sunt din ce in ce mai multi.
mai trist e ca cei care muncesc pentru a urma un liceu de renume pot avea surprize foarte neplacute constatand ca desi pretentiile de admitere au fost ridicate, pregatirea multor profesori de baza, lasa de dorit.
in liceu trisatul este sportul preferat si practicat de toata lumea. acesta poate avea urmari grave, pentru ca adolescentul asociaza plagiatul cu un merit, il ia ca pe un lucru bun, pentru ca nu mai trebuie sa munceasca la fel de mult pentru rezultate mari, dar ce vor face mai departe? ce vor face in viata cand se vor confrunta cu o criza la locul de munca, unde ei sunt singurii ce vor putea decide? de la cine vor copia? ce manual vor ascunde in banca?
 
facultatea a devenit mai nou un trend. fiecare adolescent trebuie sa faca o facultate, daca il invata ceva sau il va ajuta pe mai departe nici nu conteaza, diploma de licenta pare obiectivul urmarit. din cauza asta univesitati particulare au aparut ca ciupercile dupa ploaie si doar cateva mai serioase in studiul specializarilor alese, restul fiind fidele banilor veniti de la studentii "trendy" ce considera cursurile optionale si sunt mai preocupati de culoarea si modelul noilor ochelari de soare decat de examenele din sesiunea ce bate la usa, pentru ca, bineinteles, pot fi cumparate si acelea.
 
diploma de licenta a devenit un produs comercial si nota la examinare depinde de suma si cadourile facute persoanelor cheie din comisie.
 
stau si analizez toate astea si ma gandesc ce se va alege de viitorul tarii noastre? se vor casatori, oare, toate adolescentele cu barbati mult mai in varsta si bogati? si restul? medici, actori, ingineri, constructori , arhitecti etc, ce vor face? vor mai exista, sau va fi o tara de economisti si politicieni?
 
viitorul sta in fiecare copil, iar acesta incepe din momentul in care incepe educatia data de parinti. educatia poate urca sau cobori nivelul unui popor!

Mai 22 2009

suntem o natie de oameni rai si avari…..

 traiesc in aceasta tara de peste 20 de ani si pot spune ca o iubesc din tot sufletul si voi face tot ce pot pentru a o schimba in bine.
zilele astea am constientizat in cele din urma ca romanii sunt oameni rai, cu suflete slutite de avarism si vicii. am uitat sa spunem "multumesc" atunci cand primim ceva, crezand ca ni se cuvine, sau poate chiar am avut curajul sa-l criticam pe cel de langa noi ca n-a fost mai generos.
ma uit in urma si ma gandesc ca mi-am daruit 9 ani din viata (aproape jumate din cat am trait pana acum) corului de copiii radio, ca acum cateva saptamani sa am o discutie jenanta cu o fosta colega, legata de excluderea mea din grupul oficial de discutii al corului. m-am simtit ca un obiect folosit si aruncat la gunoi fara nici un regret, fara vreo urma de resentiment. iar atunci cand am cerut o explicatie omului ce a preluat sarcina dirijorala acum 4 ani, am fost complet ignorata. sa recapitulam: mi-am dedicat 9 ani corului, am fost sefa de ansamblu (cea mai inalta functie detinuta de un copil in cor), am participat la sute de concerte, inregistrari si multe turnee, practic mi-am daruit o parte din mine si din sufletul meu acestui cor, iar recompensa a fost excluderea totala, ignorarea.
eu nu regret si daca ar fi s-o iau de la inceput as proceda la fel, pentru ca in acesti ani am avut marele noroc sa fiu "crescuta" de doamna necula , o femeie puternica cu suflet de inger, ce mi-a indrumat pasii, m-a educat si mi-a format o cultura. nu mi-ar ajunge viata pentru a-i multumi pentru fiecare clipa petrecuta in preajma dansei.
domnisoara camelia, care de fapt este doamna prisacaru, pe care o iubesc toti coristii, m-a invatat sa fiu optimista, cum sa-mi fac un bagaj cat mai mic si mai eficient , sa muncesc mult pentru a ajunge cat mai sus si sa nu ma las invinsa, sa-mi pretuiesc sufletul curat si sa nu las oamenii rai sa-l pateze cu mojiciile lor.
corul au insemnat toate turneele in strainatate, unde am vizitat locuri de vis si am intalnit oameni noi. daca nu ar fi fost corul, nu as fi putut vizita atatea locuri, pentru ca familia mea nu si-ar fi permis costurile unei asemenea calatorii (america, italia – sardinia , turcia, elvetia si minunata franta).
am invatat cat de important este lucrul in echipa si ce rezultate impresionante poti avea, am invatat cum sa ma comport cu oameni de toate felurile astfel incat sa nu jignesc sau sa supar, …..
 
azi ma uit in jur si constat ca romanii isi urasc tara si semenii. de ce nu ne putem concentra pe munca noastra si cum o putem eficientiza astfel incat sa avem performante, in loc de a barfi si intepa pe cel de langa noi, doar de dragul de a face un rau. de ce nu putem avea o vorba buna pentru cel de langa noi, de ce nu-i sprijinim pe cei care au nevoie, in loc sa aruncam cu pietre in ei?
 
am observat cu tristete ca la noi in tara singurul profit se face prin furtisaguri indiferent de culoarea pielii. fiecare fura intr-un fel sau altul, chit ca este patronul care declara salariul minim pentru angajatii sai, astfel incat sa nu platesca taxe prea mari, sau soferul ce contesta amenda (luata pe buna dreptate ) pentru a nu plati, fie profesorul care nu te trece un examen decat daca ii umpli stomacul/traista de bani/mancare, fie politistul care daca nu a primit o spaga frumoasa nu iti da carnetul de sofer.
 
am ajuns o natie de barfitori, avari si tradatori. cel mai umilitor lucru e atunci cand prietenul tau, omul caruia i-ai pus sufletul pe tava ani de zile iti reproseaza ca ai salariu, implicit mai multi bani ca el. o spune cu ranchiuna, ca si cum salariul ar fi platit din buzunarul lui sau ca si cum ai sta linistit la soare si salariul ar veni singur. umilitor e atunci cand prietenii se plang ca nu le ajunge salariul, desi nu platesc nimic din buzunarul lor, de asta ocupandu-se parintii, apoi vin la tine si-ti arata o racheta de mobil care a costat mai mult decat computerul meu, sau noul laptop, sau noul set de boxe si tu privesti tamp, uitand toate porcariile aruncate pana atunci de ei, pentru acum te bucuri cand ii vezi si pe ei fericiti. mi se pare umilitor cand prietenul se plange ca nu are un chior in buzunar si nu poate veni la petrecerea de ziua ta, dar pentru tine cel mai important e sa-l ai langa tine si ii spui ca nu-ti trebuie cadou, ca tu vrei sa fie langa tine, ceea ce e adevarat. cand ajunge nu-ti spune nici "la multi ani" si restul petrecerii sta undeva si vorbeste la telefon, iar atunci cand socializeaza intr-un final se poarta de parca simpla prezenta ne-ar innobila si da de inteles ca a facut un mare sacrificiu ca a venit. dar cum si tu ai o limita, atunci cand prietenul te roaga sa vii la el, pentru ca are nevoie sa se confeseze, incepe sa insire ultima colectie de accesorii, hainele neaparat in trend, sau elegante in totacest timp avand grija sa-ti dea de inteles ca arata grozav si cu o privire de superioritate prin care iti sugereaza ca esti o zdreanta. desigur fara sa uite mentionarea pretului platit pentru toate acele "zdrente". pai ziceai ca nu-ti ajunge salariul nici de un cico si ca nu-ti perimiti nimic, ai castigat la lotto?
 
mi-e rusine sa recunosc ca suntem un neam de oameni rai si interesati financiar.
 
acum14 ani, prin eforturi supraomenesti, parintii mei au cumparat o bucatica de pamant langa bucuresti. cand am ajuns acolo totul era o paragina, buruienile erau asa de mari ca eu paream o furnica in preajma lor, iar tata impreuna cu fratele meu s-au chinuit un weekend intreg sale taie, cu topoarele. la mijlocul a ceea ce trebuia sa fie gradina, era o mare groapa de gunoi a strazii, unde multe galeti si roabe de pamant bun au fost turnate pentru a fi considerat pamant. acum 5-6 ani am inceput sa-i spunem "acasa" pentru ca in sfarsit semana cu un camin, dar drumul era inca lung si greu de parcurs. in tot acest timp, vecinii stateau si ne "spionau", apoi dadeau fuga si barfeau la "radio sant" ce aflasera, bineinteles cu grija sa infloreasca.
azi, dintr-o casa de chirpici , fara pereti sau tavan, pe jumatate daramata si o gradina demna de filmele lui hitchcock, se inalta o casuta simpla, dar frumoasa si cocheta, cu o gradina ajunsa mini livada, unde poti petrece zilele si serile de vara in balansoarul dintre copaci, unde te imbie mirosul dulce al trandafirilor, crinilor sau imaginea fructelor coapte dintre ramurile copacilor ce te cheama sa le culegi ca apoi sa-ti bucuri papilele gustative in simfonia de arome naturale si bio. peste toate astea am ca "garda oficiala a palatului" doua cateluse simpatice: una mai batrana si mai linistita si una mai tanara si mai jucausa, ce nu ma lasa sa fiu trista sau sa ma plictisesc vreodata. in tot timpul asta, vecinii care si-au imrastiat veninul in toate partile, inventand mai ceva ca presa mondena, se spala inca la copaie, au toaleta in curte si scot apa cu galeata din fantana…la fel ca acum 14 ani.
 
nu vreau ca tara noastra sa "scoata apa cu galeata din fantana" peste 100 de ani, ci vreau sa aiba un camin construit icetul cu incetul, dar cinstit, o gradina mare si verde si cei mai buni companioni.

Mai 13 2009

progres, ambitie si desteptare…..

 cat de ciudat e sa realizezi un lucru evident abia dupa ce un strain ti l-a adus la cunostinta. in ultimele luni, cred ca si mai mult am suferit de o usoara depresie cauzata de un complex de inferioritate. in general cand te simti asa te compari cu cineva, ei bine la mine aici s-a complicat ecuatia, pentru ca in cazul meu acel "cineva" eram chiar eu. este greu de explicat, rezumatul ar fi ca atunci cand esti cel mai bun intr-un domeniu (si nu exagerez), cand simti ca poti munci 12-14 ore pe zi fara sa simti epuizare ci doar o oboseala placuta….nu e usor sa o iei de la inceput si mai greu sa nu stii ce drum vei alege.
 
ceea ce eu consider un defect al meu a fost nevoiea permanenta de a fi informata, de sti clar despre ce e vorba. la mine a fost "alba" sau "neagra", nu prea cunosc notiunea de "gri", de aceea ma simt deznadajduita la gandul ca nu stiu ce voi face peste cativa ani, ce profesie voi alege, in ce domeniu o sa lucrez. suna banal, stiu, dar asa sunt eu. am fost educata sa ma gandesc mereu la ce voi face dupa si acum mi-am simtit talpile "lipite".
 
am ales domeniul comunicarii, cu predilectie catre relatiile publice, dar cand am inceput facultatea ma simteam ca un analfabet, pentru ca pana atunci nu am avut contact cu zona asta. nici nu stiam ce inseamna cu adevarat un pr-ist. asa ca m-am facut mica si am invatat cat am putut. in timp profesorii au prins drag de "studenta din prima banca" pentru ca eram receptiva si-mi placea sa interactionez cu ei si restul clasei. dar fara sa-mi dau seama am inmagazinat o serie de informatii ce m-au propulsat pe "scarile" imaginate de mine. nu mai eram un simplu invatacel, acum eram un junior cu o imaginatie bogata si cateva notiuni utile in aceasta lume.
 
asa se face ca astazi, intr-un schimb de replici intr-un grup destul de larg, un personaj incapatanat , cu gura mare si in necunostinta de cauza mi-a intins nervii. cu toate astea am evitat sa-l jignesc, considerand ca acesta ar fi un lucru josnic din partea mea. fara sa-mi dau seama am inceput sa insir o serie de notiuni capatate in studiul relatiilor publice si al comunicarii. se pare ca acest raspuns a impresionat pe multi si imaginea pe care si-o conturasera pana atunci (fetita fara prea multa experienta, naiva, copil etc.) a suferit schimbari dramatice . cel mai mult m-a bucurat mesajul privat al unuia din colegi care aprecia bogatul bagaj de cunostinte capatat la o varsta asa de frageda.
 
concluzia este ca e dificil sa te ridici la nivelul asteptarilor tale daca esti un om ambitios, dar si atunci cand simti ca te apropii nu-ti mai incapi in piele de bucurie.
 
multumesc pentru ca mi-ati deschis ochii :) .

Mai 8 2009

povesti din pipera city

 acum 14 ani am fugit de oras, mutandu-ma la periferie impreuna cu familia intr-un mic satuc. de-a lungul timpului am avut parte de tot felul de experiente cum ar fi:
 
acum vreo 3-4 ani tata i-a surprins intr-o seara pe cativa pusti abia intrati in adolescenta cum ma spionau in fata geamului de la camera mea. si azi ma mai amuz cand imi aduc aminte de episodul respectiv, mai ales ca si-au luat o mare teapa eu fiind imbracata pana in gat si butonand pc- ul pentru o tema.
morala: astazi este instalat un sistem care face imposibila intrarea prin efractie in curtea mea.
 
toti barbatii din vecinatate, odata trecuti de 45 de ani capatau sindromul pedofilului. n-a mai fost decat un pas in a certa o fetita de 13 ani ca nu are sanii destul de dezvoltati ca sa ofere un "peisaj" placut pentru pensionarii iesiti la poarta.
 
odata cu adolescenta si implicit cresterea nivelului de hormoni din organism, pustii devin interesati de fete. asa s-a intamplat si cu vecinul meu care a capatat o sclipire in ochi de fiecare data cand ma vede. astfel ca de fiecare data cand am vreo treaba la masina, care este parcata in fata portii, apare negresit cu vreo treaba si intotdeauna ma saluta putin fortat.
pustiul este extrem de gelos pe prietenul meu si intr-o seara cand eram impreuna la mine acasa, s-a auzit soneria. cand am deschis poarta nu mai era nimeni, dar peste strada s-au auzit batai in usa si vocea pustiului care o ruga pe bunica-sa sa-i deschida. dupa asta a mai sunat de vreo 2 ori, dar nu  s-a mai dus nimeni. 
 
povesti sunt destule, dar cred ca in timp, satucul acela eclectic m-a cucerit :)

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X