Mar 31 2008

the cat lady

  astazi am avut parte de una din cele mai bizare patanii din viata mea.
 dar ca sa se inteleaga cum trebuie o sa va povestesc de la capat.
miercuri seara am gasit o pisicutza abandonata/pierduta in zona aviatorilor (langa blocul unde este si biroul meu). initial am crezut ca era a cuiva din bloc, cazuse de la balcon sau asa ceva. am intrat (pisicutza s-a mai linistit)si am intrebat portarul daca stie de cineva care ar fi putut pierde vreuna. intamplator avem o cat lady in bloc, eh si de aici inpcepe nebunia, asa ca tineti-va bine.
 vine the cat lady, nu era a ei, dar se ofera sa o pastreze o noapte-doua pana ii gasim proprietarul.
 a doua zi de dimineatza dna. administrator vine sa ma intrebe cina a adus pisica in bloc. (oops) i-am zis in treaga poveste. apoi am fost rugata sa o iau acasa daca nu sa o las pe strada , dar deja blocul a ajuns la saturatie in materie de pisici (se pare ca ale lui cat lady faceau pipi la ghena si mirosea tare urat).
 am luat-o acasa  joi seara . cu stupoare am observat ca tata nu a zis nimik despre pisica, ci a luat-o inbrate, iar ea a inceput sa toarca de zor (mi-a luat un an sa-l conving sa luam o pisica, tinand cont ca stau la curte). toate bune si frumoase, tata s-a indragostit de pisica, i ar ea l-a acceptat ca stapan.
 intre timp the cat lady a facut rost de telefonul meu si a inceput sa ma bombardeze cu intrebari despre ce face pisica. de ce nu o iau in casa? de ce am luat-o daca o tin la curte (huh?) ? hai sa o tin in casa, ca nu se supara tata daca o iau (wtf,lady, cine hotareste in casa mea?)…anyway, a inceput sa a astepte la poarta dimineatza, la pranz sa vina la mine la birou sa ma intrebe ce face pisica (la dracu, lady am o tona de lucruri de rezolvat!), sambata dimineatza am cedat. m-a sunat in timpul meditatiilor de engleza. imi cer scuze fata de copil si raspund, cand colo, the cat lady. de data asta m-am enervat si am repezit-o unpic, i-am zis ca ma deranjeaza si eu nu am timp de atatea telefoane pe zi ca sunt f ocupata, sa inteleaga o data ca pisica e f bine si sa nu ma mai sune. ca am dat-o unei prietene bune, care sta la bloc (speram ca asa sa  scap de ea) si are grija de ea, ca iubeste pisicile.
 weekendul trece, scapasem de toate grijile, am scapat si de utlimul examen.
 vine luni, ma trezesc cu intarziere (ca de obicei cand dorm cu alex). ajung la serviciu ok, fara intarziere, cand descopar ca in holul blocului ma astepta the cat lady. (fuck!) si incepe nebunia (sa sune cineva la politie!). a inceput santajul sentimental, cum ea e batrana are 82 de ani si nu a dormit de sambata de cand am repezit-o, ca iubeste f mult pisica si ca o vrea inapoi (wtf?), ca vrea s-o vada macar o data, sa vb cu fata la care e pisica (shit). i-am zis ca nu ii dau nr fetei de telefon ca o astenizeaza si pe ea cu telefoanele, ea nu s-a oprit pana nu au venit niste colegi sa ma salveze. m-au ajutat sa fug de ea pe scari, ea dupa noi (mai avea putin si-si dadea duhul). pana la urma mi s-a facut mila de ea si m-am oprit. dupa cateva minute de negocieri nu m-a lasat sa intru a zis ca vrea sa vb cu seful meu sa vada ce fel de om sunt (seesh, unii oameni chiar au tupeu). pana la urma a trebuit sa plec de la usa, acolo au tinut-o colegii si dupa taraboi a aparut si seful meu care a vb cu ea (dar cum el nu stie romana s-a retras)…in orice caz, printr-un miracol the cat lady a fost convinsa sa plece…acum sper sa nu ma mai urmareasca si in continuare ca ma bate gandul serios sa-mi iau o peruca sau sa-mi dau demisia (desi iubesc locul asta)…
 vreo sugestie legata de cum as putea scapa?

Mar 27 2008

slalom printre amintiri si carti de demult

  sunt intr-o stare de-a dreptul deprimata…de cateva zile ma simt oribil si nu ma refer la modul fizic, macar de-ar fi fost asa simplu.
 am coborat intr-o melancolio-depresie. mi-e tare dor de liceu, cand eram cu totii de aceesi varsta, vorbeam pana nu mai puteam de toate nimicurile si puteam chiuli nestingheriti prin parcurile din apropiere, bucurandu-me de verdeata si lumina calda a soarelui. suna ciudat, nu?par a fi o rebela , o pasionata de chiul sau ami stiu eu ce. de fapt am iubit liceul si nu chiuleam asa mult, in clasa a xii-a se intampla destul de des sa nu ne vedem profii la fata, chiar ei lasandu-ne uneori sa plecam pentru a invatat sau a ne duce la meditatii.
cu toate astea eu eram un client frecvent al bibliotecii. m-am inragostit de carti cand am intrat la liceu, initial voiam sa par cool, sau o blonda desteapta, apoi mi-a intrat in sange.nu ma puteam opri din citit, imi facusem un obicei din a citi in drumul spre scoala. vezi tu, drumul cu 135 nu era tocmai scurt si prindea vreo 3 ambuteiaje pana acolo si atunci decat sa ma delectez cu maneua cocalarului de langa mine, mai  bine imi bagam nasul in maupassant.
 trei din cartile care mi-au marcat adolescenta au fost bel ami , manon lescaut si moulin rouge . da sunt o romantica, dar sper ca finalul cartii mele sa fie un happy end, oricat de cliseic a inceput sa fie considerat.
 si iata cum o insemnare ce trebuia sa fie despre melancolia liceului si nebunia de atunci s-a transformat din nou in pasiunea mea de pe atunci: cartile ( inca mai este, printre cursurile din timpul sesiunii).
 data viitoare am sa va povestesc cum am trecut eu peste prima mea sesiune, foarte scurta de altfel, a durat doar 3 luni de zile ;) )

Mar 26 2008

a nins…

 azi m-am trezit un pic cam speriata. telefonul meu nu a sunat la ora la care trebuia si am avut noroc cu mama care a intrat usor la mi ne in camera si m-a trezit cu vocea ei blanda. putin nauca si ingrijorata am intrebat-o cat e ceasul, cand mi-am dat seama ce tarziu era am luat viteza.
 chiar cand ma pregateam sa-mi iau haina pe mine, tot mama mi-a zis ca e tare frig afara, a nins.
 a nins?!? am intrebat eu, vizibil uimita. atunci am simtit un val de suparare , as fi vrut sa cert vremea, primvara ca nu avusese grija destula si s-a lasat furata de somn noaptea trecuta, iar pe iarna ca a fost atat de rea. cum poate sa ninga pe floricele acelea frumoase care nu au facut altceva decat sa ne bucure cu mireasma lor placuta si culorile vesele si acum le-a ucis zapada. dar pomii care tocmai inflorisera? ceo sa faca ei acum? pun pariu ca le e frig, sper sa nu pateasca ninic, altfel o s-o cert srios pe iarna si am s-o pun la colt, iar primaverii am sa-i fac o cafea tare-tare sa nu mai adoarma.

Mar 25 2008

trairi,iubire si alte sentimente

  ca din intamplare, azi am dat peste blogul andreei raicu . daca nu aveam o parere  bine definita despre ea inainte, acum am cel putin una conturata.
 E un om cald caruia nu-i e class =”xirtireh” href=”http://www.acasa.ro/frica” title=”frica”>frica sa iubeasca.
 cutreierand prin insemnari mai vechi si mai noi am descoperi ceva ce m-a impresionat foarte mult. intr-o lume plina de rautati si interese doi batranei intr-un parc dau o lectie importanta de viata: nimic nu e mai important decat iubirea si mai presus de toate sa-ti gasesti pe cineva cu care sa-ti imparti timpul, inima, patul, sau zilele ramase.
 m-a bucurat enorm ca dupa ce am vazut atatea fete triste, resemnate sau pline de rautate a batraneilor, cand chiar nu mai nutream speranta ca mai exista vreunul care sa semene cu batraneii din povesti, blanzi, buni si iubitori, imi povesteste cum a surprins un moment din viata a doua suflete pereche, care in ciuda trecerii timpului se iubesc inca: cu multa grija el ii araja ei esarfa sa nu-i fie frig, apoi au plecat mai departe, la plimbarea lor prin parc.
 avem o singura sansa in viata asta, pentru ca nu mai exista si o alta, una singura sa plecam de aici cu ceva, iar sufletul nu pleaca de aici incarcat cu pietre pretioase , pmananturi si averi colosale. sufletul pleaca cu trairile! trairile sunt cea mai de pret comoara a vietii!!!
 asa ca pentru o secunda opreste-te din alergatura cotidiana si intreaba-te daca asta e ceea ce te face fericit, daca asta e ceea ce-ti doresti cu adevarat.

Mar 18 2008

rasfoind prin paginile vietii…

  azi am devenit melancolica…si pentru prima data nu a fost vorba de lumina blanda de primavara ci mai degraba o avantare in niste poze mai vechi ale unor fosti colegi .
mi-am adus aminte ce era liceul, cum ma simteam printre colegi sau cu nasul in carti pe la bibiloteca sau chiar cum era sa citesc romane intregi pe drumul spre scoala.
apoi ca din intamplare m-am avantat intr-o discutie cu o fosta colega de generala, nu mai vorbiseram de un car de ani.
mi-am dat seama cat de mult m-am schimbat in timpul asta, poate nu tocmai in bine, dar am luptat mereu pentru ceva mai bun. mi-am dat seama ca totusi nu sunt chiar asa lasa cum ajunsesem sa cred acum cateva zile, si ca intr-adevar m-am si zbatut ca sa ajung aici, desi inca nu am ajuns unde voiam.
 cand avem vreo 12 ani veneam de la scoala si dadeam repede drumul la tv sa vad "salvati de clopotel", imi doream sa fac si eu liceul in america, nu ca as fi fost eu tare pasionata de tara respectiva ci mai degraba de dulapioarele plantate pe holuri si sentimentul ca in liceul acela era ceva al meu, apoi visam sa lucrez cu jumatate de norma la mall-ul din apropiere
bineinteles ca nici unul dintre lucrurile de mai sus nu a devenit realitate, dar am intalnit alti oameni, oameni frumosi, care s-au cuibarit in inima mea si de care imi voi aminti mereu cu drag. de colega mea de banca, mary, care ma facea mereu "zuza", de dirigu’ care mia- pus porecla "blonda" de mai apoi tot liceul stia doar de o blonda (as in me), de fati care ne pensa mereusi avea talent la tot ce insemna styling dar si la cuvinte frumoase si carti interesante, de kiti care era o sensibila si o frumoasa, de ana care alaturi de carmen erau doua nebune punk , de monica, ana si alex d. care erau vorbaretele clasei, de puiutz si adriana care erau de asemenea vorbarete dar si destepte foc, de sandra careia profu’ de romana i-a zis "garbo" si asa a ramas, ciupy, alex c. si andrada care erau cele trei blonde atomice, frumoase si pline de viata, de ioana si anca, doua fiinte speciale carora ar trebui sa le multumesc ca au facut parte din viata mea, de andrei ce barba lui inteleapta, de alex care avea un accent american de te dadea pe spate, de amalia careia nu-i era frica sa spuna lucrurilor pe nume, de geo care desi nu a vrut niciodata sa recunoasca ca era blonda, era frumoasa de pica si iseteata foc, de valentina care era o curajoasa si cea mai inteleapta dintre noi toti, de andreea n. care era mereu linistita, chiar si de andreea s. si de alex. b (nesquick) pt ca erau pur si simplu ele.
timp de 4 ani am facut parte din ceva extraordinar de care sunt mandra.
 abia acum mi-am dat seama ca eu mereu am fost o luptatoare si asa o sa fiu mereu.
cu toate astea e trist sa afli ca oameni cu care odata ai impartit o clasa, poate o banca s-au schimbat f mult. Eu azi visez la yale , iar o fosta colega de generala e pr-ul lui guta.
intr-un final cred ca ea e mai desteapta ca mine, eu raman cu visele dar ea a luat viata in piept si a realizat ca "banii nu au miros" cum bine spunea stramosul nostru roman.

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X